Avem o zonă în creier pe care o putem egala cu un CEO. Pentru că e la conducere, se află în zona frontal, iar jargonul din neuroștiințe sună așa: Funcțiile Executive ale Cortexului Prefrontal. Mai e un lucru interesant de povestit despre creier: coerența identității noastre este o iluzie. Cu alte cuvinte, se întâmplă atât de multe procese neuronale, încât în câmpul conștiinței noastre pătrund doar o parte infima, comparabilă cu un vârf de iceberg. Iar acolo, în interiorul milionelor de procese, logica este alandala, câștigă ”ideea” pentru care se țipă cel mai tare la microfon. Am punctat asta tocmai pentru a sublinia importanța acestui CEO. Are mai multe task-uri în fișa postului, una dintre ele este să susțină și să ghideze cu grijă atenția. Când prezint acest ingredient copiilor, într-un atelier dedicat telecomenzii Autocontrolului (trăsătură de caracter pe care o antrenăm la Gritty Education), butonul atenției este analog unei lanterne cu care ne și jucăm pe întuneric explorând o cutie de jucării: nu poți vedea totul odată, ci piesă cu piesă.

Ce știe acest CEO despre atenție:

  • Este o resursă limitată. Ca un mușchi care, odată folosit – obosește și are nevoie de o pauză pentru a-și reîncărca forța. Cei care se antrenează într-o arie de expertiză nu muncesc mai mult de 4 ore în mod focalizat la o sarcină specifică
  • Îmbunătățește calitatea tuturor proceselor mentale implicate într-un moment de focalizare. Cu alte cuvinte, reții mai bine, înțelegi mai bine, faci salturi de idei și conexiuni interesante
  • Atenția nu apare din neant, la un moment dat în copilărie, cumva de la sine, ci este o resursă mentală antrenabilă, dezvoltabilă, demnă de conștientizare și efort în a o șlefui asemenea unui bijutier care lucrează la o piesă regală

Copiii, încă de la vârste timpurii, pot înțelege cum să își fortifice atenția și cum să o folosească adecvat. Un lucru care merită reținut este că arhitectura neuronală a fiecărui copil este unică, motiv pentru care atenția lor diferă, iar asta înseamnă că părinții, educatorii și profesorii pot crea strategii specifice pentru a sprijini educabilitatea copiilor, așteptîndu-se diferit de la un copil la altul la folosirea atenției acestora.

Cum folosim/antrenăm atenția?

Dacă aș fi designerul unei curricule educaționale, ținând cont de informațiile extraordinare pe care le furnizează neuroștiințele, aș integra cunoștințele adunate despre atenție și focalizare în materiile și proiectele copiilor. Atenția ar putea deveni o materie în sine! Pe de o parte, este foarte important ca un moment de maximă concentrare să fie urmat de o pauză jucăușă, relaxantă, cu umor sau mișcare pentru a da timp atenției să își reîncarce bateriile. Un copil nu poate fi cu adevărat atent mai mult de 10 minute! Iar la școală i se solicită focalizare timp de 4-6 materii cu pauze infime între ele. Iar după programul școlar urmează ore de teme. Mă întreb cum fizic acest mușchi poate fi funcțional?! Este atrofiat! Iar de aici efectele pe care le putem surprinde sunt: calitatea slabă a memoriei, demotivare, scăderea curiozității. Pe de altă parte, experiențele educaționale merită să fie îmbogățite cu experiențial, practic, activități cu sens, conectând materiile între ele prin proiecte cu sens, menite să răspundă curiozităților reale ale copiilor. Cred că adulții îi pot ajuta pe cei mici pornind de la îmbunătățirea propriei atenții, iar apoi, prin observarea modului spontan în care copiii își vehiculează stările de prezență, dându-le în mod calm, grijuliu și suportiv feedback și ghidare. În plus, nu putem omite impactul tehnologiei asupra copiilor acestei generații (alphas) care într-o stare permanentă de scroll & switch își dezasamblează propria atenție devenind superficiali, distrași, multitasking (care apropo, a fost demonstrată științific ca fiind o stare neproductivă).

Jocuri de atenție

De-a bebelușul: un concept tot mai răspândit și interesant este mindfulness-ul. A fi prezent. A aduce în experiență într-o versiune potențată cât mai mult din senzorialitate, din efervescența simțurilor. Eu compar această stare cu una pe care am văzut-o la bebelușii exploratori când privesc pentru prima oară un obiect. Pur și simplu absorb totul! Se minunează, întorc pe toate părțile acel obiect, contemplează cu ardoare. E firesc să pierdem odată cu acumularea cunoașterii această stare, dar merită să o aducem mai des în câmpul nostru de explorare. Copil sau adult, poți încerca chiar acum: ia un fruct, un accesoriu, un pix, o carte, un ceas, orice (dar nu telefonul 😊) și îl studiază cu setea de cunoaștere a unui bebeluș.

Semaforul: în acest joc un copil poate învăța să oprească tumultul spontan al gândurilor care ne populează mintea. Înseamnă să accesez, asemănător cu un semafor, un setting: stop, gândesc, acționez. E un soi de metacogniție – îmi observ gândirea și îmi propun să gândesc focalizat. Acest joc poate deveni un start pentru fiecare materie, moment de lectură sau intrarea într-un exercițiu cu un grad mai mare de dificultate.

Trezirea simțurilor: în fiecare dimineață copilul își poate începe ziua cu un obiect care îi poate crea o activare senzorială: poate fi o sursă de armome plăcute, preferate, obiecte care activează stări tactile, un clopoțel sau o melodie, un cub de gheață etc. Important este ca obiectul ales să activeze în mod relevant un simț.

Jonglatul: ca exercițiu în sine este un feedback extraordinar în a observa cum o milisecundă de atenție face ca mingea să cadă din circuit. Antrenamentul în a jongla este iarăși o mare provocare în scopul folosirii atenției în sens conștient.

Bibliografie/Recomandări de lectură:

Deep Work Concentrarea ca superputere într-o lume a perturbărilor, Cal Newport

Smart but Scattered: The Revolutionary “Executive Skills” Approach to Helping Kids Reach Their Potential, Peg Dawson, Richard Guare

Peak, Anders Erricson

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *