Cât de greu mi-e să încep azi acest articol! Parcă aș mai avea nevoie de o cafea înainte, parcă gândurile îmi sunt împraștiate și mi-e greu să rămân la unul singur, parcă atenția mea nu se lasă usor focalizată către acest subiect și chiar acum aș avea nevoie de niște hățuri mai puternice pentru a o ține în frâu.

Mi-am amintit! Închid ochii, îmi pun mainile pe abdomen și respir adânc, așa cum l-am învațat, chiar eu, pe cel mic. Îmi ia ceva timp, însă pe măsură ce respir devin din ce în ce mai conștientă de corpul meu, de propriile senzații, simt chiar răcoarea propriei respirații în cornetele nazale și simt bucuria trăirilor mele.  Acest lucru mă ajută să îmi liniștesc mintea și mă conecteză puțin cu aici-și-acum.

Ne trăim o mare parte din viață pe pilot automat, fără a conștientiza prea mult prezentul, aici-și-acum zboară imediat, sau nu-l simțim, pentru că mintea noastră este permanent altundeva. Departe de corpul nostru, de propriile senzații, de ceea ce înseamnă conștient. Dar să ne întoarcem la prezent. Ce înseamnă de fapt prezentul? Știm că în fiecare moment suntem bombardați cu o multitudine de stimuli, pe care diferiți receptori din organism îi conduc catre marele general, să-i spunem, creierul. Procesul atenției rămane în sarcină permanent prin cele trei ipostaze ale sale: Atenția interioară, Atenția exterioară și Atenția asupra celuilalt, proces ce ne construiește experiența vieții zi de zi.

Dacă doresc să-mi păstrez concentrarea atenției asupra unei sarcini, ignorând tot ceea ce se află în jur, ce mă poate distrage, o anume zonă din creierul meu localizată în zona prefrontală preia comanda și întărește rezistența semnalelor ce vin din zona de interes, ajutându-mă astfel să mă concentrez asupra lor.

Felul în care ne concentrăm este dependent de activitatea curentă pe care o facem în acel moment, de interesul pe care-l avem pentru aceasta, de motivație și, așa cum spunea James, de voință. Printre activitățile cele mai întâlnite atunci când mintea noastră se desprinde de activitățile pe care le desfășuram și rătăcește se regăsesc șofatul și munca de birou, iar la polul opus indentificăm activitățile ludice și conversațiile cu alte persoane, acțiuni ce  implică cea mai mare capacitate de concentrare a atenției.

Cu cât rătacește mai mult mintea noastră, cu atât putem fi mai puțin prezenți în momentul de aici-și-acum. Ochi care se mișcă fără direcție, urechi deconectate de mediul înconjurător, mâini care execută mecanic – încuiat, descuiat, toate astea urmate de întrebarea oare am..?

Cum ne întoarcem către noi?

Fii atent! Concentrează-te! Fii pe fază! Hai, fii prezentă! Oare aceste imbolduri duc către ceva? Cu siguranță primul pas este să realizăm că atenția noastră nu este unde trebuie sau unde avem nevoie să fie.

Facultatea de a aduce cu buna știintă înapoi o atenție care ratăcește fără țintă, iar și iar, de fiecare dată, este adevărata esență a raționamentului, dârzeniei și voinței, ne spune William James.

Dar, așa cum experimentăm cu toții, mintea noastră se hazardează de nenumărate ori în aceste hoinăreli, ceea ce o face mai puțin concentrată pe ceva ce am avea de făcut. Se pare că aceste momente de împrăștiere a gândurilor, ce au un conținut neutru, sunt totuși umbrite de un “tonus emoțional negativ” și pare să fie motivul sentimentelor de nefericire, uneori.

Uneori, preocupările noastre curente, ceea ce mai avem de rezolvat, poate ceea ce trebuie să livrăm curând sunt subiectele de rătacire ale atenției noastre de la jobul pe care tocmai vrem să-l rezolvăm. Aceste preocupări pot fi adevarați sabotori ai atenției noastre, atenție pe care ne bazăm chiar în acele momente în care avem nevoie să fim prezenți 100% în activitatea ce trebuie dusă la bun sfârșit.

Însă, subiectul principal al momentelor noastre rătăcitoare se pare că este Sinele, așa cum stim de la W. James. Propria poveste urzită de experiențele personale, despre cum arată viața mea, narațiunea, povestea mea, despre mine, despre identitatea mea, ce dă coerență vieții și produce un sentiment de permanență în spatele experiențelor noastre.

Întelegem din acest fapt că toate preocupările noastre, tot ceea ce mă neliniștește, emoțiile pe care le trăiesc, ceea ce ar fi trebuit să fac, să spun atunci, dorurile, fricile, temerile, îngrijorările sunt un fel de dialog interior ce pune stăpânire pe noi ori de câte ori mintea noastră este lăsată liberă de o activitate unde atenția este solicitată. Aceste momente de absorbire emoțională reprezintă cel mai puternic tip de distragere a atenției. Și, în consecință, discursul nostru interior, sinele nostru, este blocat de fiecare dată când atenția noastră este focalizată către ceva anume ce activează atenția.

Bineînțeles, acest mod de funcționare a minții care rătăcește este de multe ori necesar și are și avantaje. Poate ca cel mai util lucru ar fi să fim conștienți de cele două aspecte și ca niște jongleri performanți să putem să ne folosim de ceea ce avem în mâini, în timp ce restul se află în aer.

  • Unul dintre beneficiile minții rătăcitoare este legat de creativitate. Creativitatea, nestemata zilelor noastre. O minte care aleargă liber lasă să se reverse întreaga sevă creativă care zace neexplorată și, în aceste momente de libertate nestingherită, oamenii devin din ce în ce mai împrieteniți cu scânteia big bang-ului creator. Știm că cele mai bune idei sau răspunsuri căutate îndelung vin în momentele în care chiar avem acest răgaz de rătăcire și nu mai suntem sub lupa presiunii. Când în duș am găsit rezolvarea unei probleme chinuitoare, când în timpul jocului relaxant mintea a găsit poteci lăturalnice și le-a explorat, când în timpul masajului gândurile au fost fără granițe și au găsit chei, toate aceste momente s-au datorat funcționării în modul minții rătăcitoare.
  • Ca o altă mare funcție a minții rătăcitoare putem să notăm autoreflecția, care este, pe de o parte, una dintre formele cele mai înalte ale atenției voluntare, concentrate, ce ne oferă producția unor scenarii legate de viitor, incubația unor idei creative și reflectarea asupra experiențelor trecute, autoreflecție. Acest act de a reflecta este un prilej de pauză și de revigorare pentru zonele creierului implicate în atenția concentrată și sunt deseori urmate de o revenire în forță, cu o capacitate mai intensă de concentrare a atenției. Așa cum am putut vedea intr-un articol trecut, pauzele sunt adevărate oaze în care atenția se poate reâncărca, reinventa.
  • Are rol de organizator al tuturor activităților, privite în ansamblu, amintindu-ne ceea ce avem de făcut.
  • Poate contribui la starea de bine prin faptul că ne distrează și ne relaxează.

Astfel, observând că nu numai oamenii pot fi hoinari, ci și mințile lor, să ne lăsăm ca temă de reflecție felul propriu în care mintea ne rătăcește, care sunt zonele către care aceasta fuge? Și, fiind martorii acestui proces, putem să ne întrebăm ce am putea aduce nou în viețile noastre astfel încât balanța să ramână echilibrată, atât în ceea ce privește concentrarea atenției, cât și libertatea, lăsându-ne un gram de visare și multă creativitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *