Învățăceii Gritty se pregătesc pentru un nou nivel de antrenament psihologic al super-puterilor de caracter!

Un program brand new Gritty 2.0 îi așteaptă să descopere noi modalități în care cele șapte trăsături de caracter – optimism, grit, recunoștința, entuziasm, autocontrol, curiozitate, inteligența socială – pot fi cultivate și redescoperite cu ajutorul ingredientului secret almindset-ului de creștere.

După ce ne-am delectat la Gritty 1.0 cu ABC-ul trăsăturilor de caracter (înțelegerea, identificarea și antrenamentul lor), vom continua să pătrundem o serie de secrete ale minții noastre, inspirându-ne din viața unor personaje de animații remarcabile.

Așadar, la Gritty 2.0 vom crea un context nou, proaspăt, în cadrul căruia vom pune în valoare mai mult inițiativa participanților, oferindu-le posibilitatea să aleagă și să se implice în prezentarea unor teme de PROIECT. Vom avea numeroase astfel de proiecte derulate de-a lungul a 9 luni, în care participanții își vor manifesta resursele cognitive, emoționale, caracteriale și imaginative pentru a construi, în modalități interesante, lucruri practice din care vom extrage nuanțe și crâmpeie ale virtuților de caracter.

Spicuind din temele pe care le vom îmbrățișa în acest modul: arta negocierii, relația sănătoasă cu timpul (trecut, prezent și viitor), gândire critică și argumentare în dezbateri, idei avangardiste din toate timpurile, nevoile fundamentale ale omului, binele și raul în sens etic, gravitația – prietena pământenilor, puterea cuvintelor, limbajul corpului, unitatea minte-corp, avantajele cooperării, idei de supraviețuire inteligentă, evaluarea și asumarea de riscuri, strategii de atingere a scopurilor, decizii de zi cu zi și bias-uri ale minții.

Prin urmare, Gritty 2.0 va avea, în mare măsură, forma și conținutul alese de copii, astfel încât curiozitatea, motivația și implicarea lor să fie stimulate. Astfel, se vor putea raporta la program ca fiind un produs al lor, în care să se regăsească cu ușurință, ghidat cu măiestrie și acuratețe de către traineri.

Ne așteptăm ca la sfârșitul programului participanții să manifeste dar și să recunoască la ceilalți trăsături de caracter care să ii ajute să trăiască vieți mai fericite, atât la școală cât și în afara ei.

Bun venit în lumea Gritty 2.0!

________________________________________________

Iată ce spun absolvenții Gritty 1.0 despre Programul care s-a desfășurat în perioada 2014-2015:

Pentru cei care sunt grăbiți, am condensat mesajele într-o variantă de 3 minute:

Pentru cei care vor să aprofundeze, iată o variantă de 9 minute: