Proiectele pilot al Taberelor Urbane din Vara 2016 și 2017 au validat ipoteza că putem apropia de copii dorința de a-și cultiva #Caracterul 🙂 Așa că ne-am propus să continuăm acest proiect, într-o versiune nouă.

GrittyLabs – laboratoare de știință psihologică

Mintea umană este un spațiu gigantic. Sunt lucruri pe care le cunoaștem, datorită psihologiei și neuroștiințelor, datorită poeților și romancierilor, dar sunt semnificativ mai multe lucruri pe care nu le cunoaștem. Mintea este proiectată pentru a supraviețui și pentru a construi ceea ce numim fericire. Mintea este o călătorie în sine, dar și o colecție de instrumente cu care să călătorești. În funcție de aceste instrumente, călătoria este plictisitoare sau efervescentă.

Așa s-a născut Gritty Education, dintr-o dorință de a familiariza copiii cu acea parte a minții lor creatoare de frumos, cea care diferențiază și cultivă tot ce este uman în noi. Experții din psihologia pozitivă, în fructe cu Martin Seligman, au numit-o #caracter. Caracterul este o colecție de trăsături pe care o persoană și le poate cultiva în mod deliberat. În această vară lansăm a treia ediție a Taberelor Urbane Gritty pe care le numim GrittyLabs. Fiecare Laborator este dedicat unei superputeri de #caracter și scopul lui este de a uni copiii într-o echipă care, pentru cinci zile (luni-vineri), se transformă în oameni ai științei psihologice, apelând la practică, experimente, materiale video, afișe, colaje, grittystorming pentru a dezbate, reconstrui și valida idei despre o superputere. La finalul acestei călătorii, participantul va pleca cu idei noi despre propria minte și cu un set de atitudini și practici care să îi sprijine o versiune mai bună a propriei persoane.

Agenda Săptămânală a Laboratoarelor în Iulie-August 2018

2-6 Iulie  GratitudeLab – un Laborator despre abundența pe care o aduce tehnologia în viețile noastre. Dar nu vom ignora ceea ce ne dăruiește natura. Vom descoperi împreună valurile inovației: AI (artificial intelligence), VR (virtual reality), AR (augumented reality), Deep Learning care vor transforma viețile noastre. Este lumea din care copiii noștri vor face parte. Deci să-i pregătim J În contrast, vom da un moment profund de atenție realității așa cum ne-o prezintă Terra, proiectată milioane de ani. Vom pune sub lupă un fir de iarbă, o rază matinală de lumină, o furnică sau o aromă de busuioc. Vom medita. Vom învăța să oprim timpul, pentru a aprofunda trăirea prezentului.

9-13 Iulie  GrittyLab – Ați vizitat Hollywood Boulevard? Pe Hall of Fame stele încrustate crează un privilegiu al pașilor. Stelele sunt dedicate, cu numele clar inscripționat, acelor personalități deosebite a căror efort, perseverență și dedicare au făcut lumea un loc mai bun. Acesta este un Lab în care vom face o călătorie în viitor, iar copiii își vor proiecta aspirațiile care niște scenariști, formulându-și în mod clar scopurile și anticipând realizarea lor în baza unui plan bine stabilit. Grit este o superputere covârșitoare și antrenarea ei îi va ajuta pe participanți să își formuleze scopuri inteligente și să accepte că nu există scurtături.

16-20 Iulie  ControLab – Un Laborator foarte sofisticat, inspirat din recente cercetări psihologice, despre softurile invizibile ale minții noastre. Vom explica, ajustând cât e posibil imbajul, cum suntem posesorii a două minți într-un creier și vom realiza experimente de tip mindware. Scopul acestei înțelegeri va deveni extrem de practică, pentru că accentul va fi să întărim acea parte a minții capabile de rațiune și autocontrol. Asta pentru că avem multe înclinații care ne fac vulnerabili în fața tentațiilor (dulce, sedentarism, posesii mai puțin utile etc). Autocontrolul este o superputere antrenabilă și asta e vestea bună!

23-27 Iulie  CuriousityLab – În acest Lab pregătim o agendă largă de experimente. De la cele psihologice, până la cele care presupun puțină chimie, fizică sau tehnologie. A avea o minte deschisă, receptivă, investigatoare sunt caracteristici ale minții copiilor pe care adulții ar putea să o protejeze. Iar pentru asta, vom pregăti mult, foarte multe întrebări. Iar în fața răspunsurilor, scepticismul sănătos este un foarte bun prieten. Acest tip de curiozitate îl vom antrena, iar în urma Laboratorului ne așteptăm să eliberăm minți cu un puternic aer investigator J, motiv pentru care rugăm părinții să rămână calmi în fața întrebărilor incomode.

6-10 August  SociaLab – Inteligența Socială este o trăsătură de caracter demnă de comparația unei comori care ar putea elibera de grija zilei de mâine națiuni întregi. Felul în care oamenii se conectează, comunică, crează echipe în jurul unei misiuni, reușesc să coopereze și să abordeze cu grijă conflictele se reflectă în calitatea vieții tuturor comunităților. Există puternice efecte de contagiune socială și asta pentru că avem neuroni-oglindă. Laboratorul va crea oportunitatea de a înțelege mecanismele subtile ale interacțiunii sociale și legile invizibile ale acestora. Un focus special îl va primi tema vocabularului emoțional și înțelegerea emoțiilor așa cum ne-a fost foarte frumos prezentat în animația care a luat Oscarul Întors pe dos (Inside Out)

13-17 August  OptimismLab – A fi optimist este mai mult decât a crede tare tare că totul se termină cu bine. Optimismul este atunci când îți construiești succesul, nu atunci când îl aștepți, rugând spiridușii să îți îndeplinească dorința. Nu există instrument mai bun de a observa personajele optimiste decât filmele. În acest sens vom viziona o filmografie atent selectată de scurt și lungmetraje și vom diseca acțiunile care au în spate un autentic mod de a gândi optimist. Ba mai mult, vom deveni și noi oameni de cinema și vom realiza un documentar pe acest subiect.

20-24 August  EnthusiasmLab – Realizările importante solicită un tip de inspirație deosebit. Poți avea o idee sclipitoare, dar dacă vorbești despre ea plat și lipsit de viață, audiența va rata potențialul ideii. Mai interesant decât atât este că entuziasmul și verva sunt o caracteristică nu doar mentală, ci și fizică. Undeva în biochimia sau poate chiar alchimia celulelor noastre există un proces care aprinde motoarele (mai științific putem vorbi de mitocondrii și ATP). Dovada este mai mult decât concludentă: în spatele ființei noastre există mecanisme complexe și fine pentru a ne mișca. Ne mișcăm pentru a trăi, dar am ajuns niște oameni sedentari. În acest Laborator, vom studia în mod creativ cu copiii în ce fel ADN-ul nostru are setările pentru mișcare și cum facem să păstrăm acest ritm, pentru a nu dezechilibra mecanismele.

27-31 August MindsetLab – Vom încheia călătoria Laboratoarelor cu o dedicație specială pentru mințile noastre: flexibilitatea. Există un mindset fix și un mindset de creștere (conform cercetătoarei Carol Dweck). Dacă primul este caracteristic persoanelor care cred că virtuțile cuiva sunt înnăscute, mindsetul de creștere este despre puterea de a ne autocultiva trăsăturile dezirabile. La baza acestei afirmații stă neuroplasticitatea, secretul neuronilor de a crea conexiuni permanente. Laboratorul va crea oportunități de a antrena propriul mindset de creștere, de a diferenția cum gândesc persoane posesoare a acestor tipuri de mindset, vom crea design experimental pentru a le testa și mai ales, copiii își vor personaliza strategii specifice pentru lista lor de calități dezvoltabile.


Detalii și întrebări frecvente de la părinți:

Cine coordonează și livrează GrittyLabs? Laboratoarele sunt create și livrate de Liliana și invitații săi. Liliana Hadji este psiholog, are un master și un doctorat în cinematografie, este mămica unui băiețel simpatic și de 10 ani s-a îndrăgostit de educație. Co-fondator Gritty Education, dezvoltă programe de antrenament psihologic în școli și grădinițe, cu sportivi de performanță și colaborări TV.

Unde se desfășoară Laboratoarele? Centrul de Resurse al Școlii Ferdinand, Bd Gării Obor 16, o frumoasă oază a educației românești.

Cum înscriem un copil? Pe 10 Iunie va fi organizat un eveniment de selecție a participanților în Tabără. Înscrierea pentru preselecție se face aici.

De ce aș alege GrittyLabs în locul altor școli de vară? Vă facem mai jos o analiză oportunitate-cost. Valoarea pe care fiecare Lab aspiră să o creeze:

  • Pentru că mintea copiilor este flagilă, expertiza psihologică va face diferența. Părinții vor primi feedback la finalul fiecărei Tabere pe marginea conținuturilor mentale antrenate, progresul acestora și recomandări. Va fi folosit și un instrument de evaluare a trăsăturilor de caracter. În plus, va exista un email la finalul fiecărei zile cu activitățile și fotografii.
  • Autonomia și inițiativa copiilor sunt încurajate. Laboratoarele se crează în timp real ținând cont de interesele copiilor și propunerile lor. Important este ca activitățile să se desfășoare organic, iar mințile lor să fie deschise.
  • Există o bibliografie serioasă în spatele fiecărui construct psihologic despre care se va vorbi în Laboratoare. Copiii vor avea acces la ea.

Care este costul unui Laborator și dacă la acest cost se aplică reduceri? Înscrierea la un GrittyLab este 650 lei. La al doilea înscris din familie sau la a doua participare se acordă un discount de fidelitate de 20% – 520 lei. Fiecare Lab durează de luni până vineri.

În ce fel de va dezvolta copilul meu în urma participării în GrittyLabs? Gritty în versiunea Laboratoarelor de Dezvoltare Personală și Mindset de cercetător se regăsește în opt Laboratoare de vară unicat în care copiii își antrenează în mod colorat, răcoritor și distractiv #Caracterul. Caracterul este un set de soft-uri mentale care pot crește nivelul de excelență și fericire al copiilor prin cunoaștere științifică adaptată și antrenament-jocuri.

Vârsta copiilor care participă? Dedicăm tabăra școlarilor în vârstă de 6-10 ani. Putem face și excepții cu copii de 5 ani, dacă sunt suficient de dezvoltați cognitiv și copii mai mari, dacă vor să își asume mici responsabilități, ceva mai mari decât membrii de 6-10 ani.

Numărul de copii într-un Lab? 8-10 copii, accentul se va pune pe lucrul individual asistat și pe jocuri de echipă.

Care este structura unei zile?

08.00-9.00 – Întâmpinare – dialog liber, socializare. Acces la cărți și planșe. Mindmap-ul Laboratorului

9.00-09.30 – Auto-organizare gustarea de dinineață (fructe de sezon, nuci variate)

09.30–11.30 – Activități de antrenament fun al #Caracterului

12.00-13.00 – Pauza de masă. Meniul va fi livrat de Băcănia Veche

13.00-14.00 – Pauza de odihnă creativă, outdoor

14.00-16.00 – Activități de  antrenament al #Caracterului

16.00-16.30 – Gustare

16.30-18.00 – Jocuri creative/jocuri mentale/lucru individual/board-games.

*Copiii pot fi aduși în Lab în intervalul 8.30-9.00 și pot fi luați acasă în intervalul 17:00-18:00

În pauze, în funcție de nevoile grupului vom jocuri de energizare (ritmice vs relaxante), meditație, respirație, interiozare, calmarea impulsului, povești, animații, mingi, muzică etc

Ziua se încheie cu un brief (retrospectiva inversă, din aproape în aproape derulare înapoi) și o prezentare succintă a activităților de a doua zi.

Pentru că filosofia Gritty ține cont de specificul și nevoile grupului, este posibil să adaptăm proiectele pe parcurs, astfel încât să generăm o experiență cât mai aproape de nevoile autentice ale copiilor.

Mă puteți contacta direct și pe: 0736 432 581