Povestea de astăzi merge mult în urma istoriei noastre de viață, chiar din primele momente ale ei. Oricât pare de surprinzător, încă de atunci începe să se dezvolte capacitatea de a fi atent.

Iar legătura dintre puterea de a fi atent și legătura de iubire dintre copil și mamă este dată de un concept numit reglarea emoțională.

Reglarea emoțională este capacitatea ce stă la baza reglării atenției, astfel: înca de la naștere copilul împreună cu mama sa (persoana de atașament principală) traiesc într-un dans în care contactul și apropierea se succed, se intercalează și se suprapun, ajutându-l pe copil (dar și pe mamă) să-i poată face față  copleșitorului gol al singurătații și să se poată stapânii singur, întai perioade mai scurte, apoi mai lungi. Trebuie amintit faptul că printre fricile cele mai mari ale copilului se află frica de singurătate pe care o resimte ca un hău imens și căreia nu știe cum să-i facă față singur.

Reglarea emoțională se dobândește treptat și se antrenează în relație cu mai mulți factori din mediu, însă se reglează și devine antrenată mai ales în situațiile de separare.

Atunci când se naște, copilul este în contact simbiotic cu mama sa, pe parcurs însa contactul se slăbește ușor și intervin din ce în ce mai multe perioade de separare, în care copilul reușește câte puțin să se stăpânească  singur.

Separarea nu intervine doar în relație cu o persoană, așa cum am fi tentați să credem.  Separarea intervine:

  • În relatie cu o persoană  semnificativă (la copilul mic este vorba de figura de atașament)
  • În relație cu un obiect
  • În relație cu o activitate (joc, pasiune)
  • În relație cu propria persoană

Emoțiile pe care copilul (sau adultul) le poate trăi în separare sunt emoții foarte puternice și destructurante. Frică, durere, tristețe, teamă, rușine, furie, dar și emoții intense pozitve.

Doar atunci când copilul este reglat emoțional constant și coerent de părintele său el poate începe să se auto-regleze emoțional.  Astfel, el interiorizează reglarea emoțională și o transformă în autoreglare. Autoreglarea înseamnă până la urmă să îți stăpânești  valul de emoții  interioare, să ai strategii de a le face față, iar acest lucru înseamnă să iti stăpânești emoțiile, fiind astfel  baza atenției.  A fi atent în esență chiar asta presupune, să te menții focusat în ciuda distractorilor puternici din interior, cum sunt emoțiile puternice.

Ca să poată să-și găsească calmul și să reusească să-și stăpanească valul emoțional destructurant, atunci când este lăsat singur, copilul găsește o strategie de a face fată prin intermediul altui tip de contact, în afara celor amintite mai sus.

  • Suptul sânului, sau suzetei – la bebeluș
  • Obiectul tranzițional
  • Ritualurile
  • Basmul
  • Jocul

Ce poți face?

Dacă ai un copil mic, asigură-te că oferi cat mai multe experiențe de joc de tipul Cucu-bau, plecat-revenit, extragere din activitatea plăcută a jocului – revenit,  în care își poate exersa gestionarea emoțiilor legate de separare.

Pentru a putea ajuta copilul în dobândirea concentrării, focusării atenției este nevoie mai înainte de toate să-i înlesnim capacitatea de aș-și gestiona emoțiile legate de singurate prin experimentarea separării.

Pentru că, a fi atent, concentrat,  înseamnă să lasi toată lumea la o parte, și să te poți întoarce către tine, iar în interiorul tău să reușești să-ți structurezi tăvălugul gândurilor, emoțiilor și să poți să-ți folosești concentrarea către ce este nevoie în momentul acela. Atenția vine ca o forță uriașă ce-i dă putere copilului, liniște, sentimentul competenței și autosuficienței.  Atenția devine una dintre cele mai valoroase “moșteniri” pe care o putem lăsa copiilor noștri. Sigur că atentia este interconectată cu multe procese ale minții copilului, pentru unele este bază, iar altele sunt o condiție a acestei puteri: Atenția

O relație caldă –  Părintele joacă pentru copil înca de la început rolul unei membrane protectoare prin care toate stările emoțioanale și fizice ale copilului trec.  Această membrană  – părinte, este permeabilă către copil dinspre mediu și dinspre propria persoană, agătând în plasa sa, stări, lucruri, emotii și transformandu-le special pentru copil. Mai exact traducându-le pe limba și întelesul lui, astfel încat cel mic să se simtă iubit, înteles și conținut.

Părintele împlinește acest lucru dacă reușește să:

  • observe stările copilului
  • le denumește pentru el
  • le dă un sens
  • le domolește și alină copilul

Cei doi sunt într-un dans care se numește acordaj afectiv.  Copilul trăiește niște emoții – părintele le întelege – le pune în cuvinte – le dă un sens – și apoi liniștește copilul. Părintele privește copilul și își dă seama de pașii de care dansul are nevoie astfel încat să existe sincronie. “ Emoțiile sunt între creiere”.  Părintele se mulează pe nevoile copilului iar copilul pe părinte.

Așa cum am văzut, a fi atent înseamnă în primul rând a fi conștient, conectat la tine ca persoană (gânduri, senzații, dorințe, distractori).

Rămâne aflat în articolele următoare, care sunt cărămizile pe care părintele le poate  pune pentru a reuși să transforme relația cu cel mic din una fuzilonală și simbiotică, hrănitoare, la început,  într-una de creștere, sănătoasă, în care rolul iubirii lui, este de a reuși sa-l separe emoțional pe copil, adică de a-i da aripi.


Autor: Laura Borzea, psiholog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *