De ce un Atelier Win-Win?

Dacă se întâmplă să ai cel puțin 8 ani, cu siguranță te-ai confruntat cu tot felul de limite, de reguli și de constrângeri la care adulții sau chiar prietenii tăi te-au expus de sute de ori până acum! Poate chiar într-o manieră conflictuală. E foarte probabil ca nevoile, dorințele, așteptările tale să fi fost insuficient satisfăcute pentru că nu ai știut să fii (mai) convingător/-oare în exprimarea și tranzacționarea lor. Sau poate ai ales metode nepotrivite care au compromis acceptarea acestora! Ori nu ai făcut mai nimic în acest sens, așteptând ca ele să fie descoperite și implinite de ceilalți, doar pentru că le pasă de tine!

Poate ți-ar plăcea să faci mai mult din ceea ce îți dorești, de exemplu, să te bucuri de timp suplimentar petrecut în aer liber sau în compania gadget-ului tău preferat, ori să te culci mai tarziu, măcar în weekend. Sau poate ai vrea ca membrii minori ai familiei tale (dacă ai), colegii și/sau prietenii să fie mai disponibili să împartă cu tine o jucărie preferată, rolele Soy Luna, iPad-ul proaspăt achiziționat sau hoverboard-ul de ultimă generație! Ori, de ce nu, chiar unele din secretele succesului lor, ferecate cu șapte lacăte, care ți-ar aduce și ție anumite beneficii.

În cuvinte mai puține, ți-ar plăcea să obții cât mai mult și să plătești cât mai puțin pentru solicitările tale? Pare o tendință adânc înscrisă în ADN-ul uman! Lucrurile devin și mai interesante după ce constați că și ceilalți (persoane mai mult sau mai puțin importante pentru tine) își doresc fix același lucru! Și ca și tine, fac tot ce pot să te convingă să accepți mai binele lor.

Însă cum ar fi să știi să îi influențezi astfel încât să ajungeți la un numitor comun care să satisfacă interesele voastre într-un mod rezonabil, corect, reciproc? Asta este ceea se numește o situație win-win! Iar ca să ajungi la această performanță (da, este o realizare, deci presupune efort) e nevoie să înțelegi câte ceva despre un demers special, numit NEGOCIERE! Poate cea mai importantă abilitate pe care o poți exersa pentru a te bucura de relații sănătoase, satisfăcătoare! În esență sună cam așa: ”mai las eu dar mai lasă și tu, să ne fie bine la amândoi”!

Dacă ți-ar plăcea o astfel de călătorie, te invit la atelier! Iată principalele puncte de referință de pe traseu:

  • Pregătirea terenului de negociere (imaginează-ți că ai vrea să prepari o rețetă iar mai întâi îți procuri ingredientele și ustensilele necesare);
  • Dinamica beneficiilor de care te vei bucura și a costurilor pe care le vei suporta într-un proces de negociere;
  • Prima ofertă și avantajele ei; de ce ai vrea să o faci tu!
  • Cum poti influența percepția asupra unei situații prin modul (mai degrabă pozitiv sau negativ) în care prezinți informatia (conceptul de framing);
  • Ancorarea – ce mai e și asta? Cum poti evita să cazi în capcanele ei;
  • Ce trebuie să știi despre „efectul de posesie” și despre „blestemul învingătorului”;
  • Spațiul negocierii, care sunt punctele de rezistență (dincolo de care nici tu și nici celălalt nu coboară) dar și punctul țintă (ceea ce suntem dispuși/ne dorim să acceptăm/oferim);
  • Ce concesii optime merită să facem pentru a ajunge la un angajament;
  • Cum poti sa negociezi cu diavolul fără să îți vinzi sufletul;
  • Când este mai bine să renunți la negociere sau să nu intri într-una;
  • Principii și valori morale care te ghidează în acest demers, care nu sunt negociabile.

Beneficii și costuri asociate:

– Vei descoperi care este stilul tău de negociator;

– Vei învata să gestionezi cu dibăcie anumite situații conflictuale în care te găsești uneori/adeseori;

– Vei deprinde tehnici impresionante de negociere și anumite atuuri psihologice pe care le vei putea folosi ori de cate ori vei avea nevoie să obții ceva important pentru tine în relație cu un altul;

– Vei putea recunoaște strategiile folosite de ceilalți pentru a te convinge de anumite lucruri și vei învața să eviți capcanele influențării extreme (persuasiunea);

– Vei putea genera soluții, propuneri pentru caștiguri reciproc avantajoase (de tipul win-win);

– Vei înțelege la un nivel superior perspectiva celuilalt și vei învăța să intri cu ușurință în papucii lui (empatia ta va crește);

– Antrenamentul nu va lasa neschimbată capacitatea ta de a anticipa mai bine și de a fi cu un pas (mental) înaintea celuilalt.

Pe scurt, vei ști să obții mai ușor ceea ce îți dorești în relație cu alții. Ținând cont, într-o măsură corectă, și de contextul lor de viață. Vei putea constata o creștere semnificativă a calității acestor relații, experimentând mai multe emoții pozitive. 

Un mic detaliu: Atelierul este cât se poate de aplicativ. Vii cu o situație/obiectiv/scop personal pe marginea căruia vrei să negociezi și vei aplica ceea ce consideri că este potrivit pentru tine din arsenalul cunoștintelor prezentate. Dacă vrei, poți să ne povestești ulterior ce rezultate ai obținut.

Costurile sunt doar financiare. E posibil să ieși adeseori din zona de confort, însă asta face bine dezvoltării tale. Garantat!

FacilitatorIustina Ghiță Psiholog, mămica Francescăi a cărei copilărie, plină de explorare, este și un spațiu permanent de negociere a nevoilor, resurselor și valorilor. Iustina este inepuizabil pasionată de moralitate și dialog etic.

 

Înscriere la Modul:

Formular de inscriere

Dorim să ne conectăm mai bine cu nevoile de dezvoltare ale copiilor. Pentru că știm că ne intersectăm cu o generație extrem de dinamică, ageră, nonconformistă și cu un înalt potențial. Așa că noi, facilitatorii, mai întâi am stat de vorbă cu copiii, le-am aflat interesele, apoi ne-am pregătit solid apelând la literatură science și, adunând ingredientele necesare, condimentându-le cu #caracter, am gătit la foc încet 12 Ateliere. Fiecare Atelier are un format de 4 sesiuni, cu frecvență săptămânală, consecutive, în Weekend și se potrivește de minune copiilor de 6-12 ani.